Ziua naţională a României

Anul 1918 – Marea Unire şi făurirea României Mari

1DecConstituirea României Mari prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, Crișanei, Banatului, Maramureșului cu Vechiul Regat a fost un vis împlinit al românilor din vechile teritorii românești și a putut fi înfăptuită în condiţiile favorabile create de sfârşitul Primului Război Mondial, când Imperiul Ţarist şi cel Austro-Ungar dispăreau de pe harta Europei. Consiliul Comisarilor Poporului condus de V.I. Lenin adoptă „Declarația drepturilor popoarelor din Rusia” care recunoștea dreptul acestora la autodeterminare, astfel ca o parte din teritoriile ocupate de Imperiul Rus își proclamă independența.

Trebuie amintit faptul că Vechiul Regat a luat naștere ca un act de voință politică a celor două principate românești, Moldova și Țara Românească, la data de 24 ianuarie 1859 și reprezenta prima etapa în crearea statului român modern. Acest lucru a fost posibil cu acordul Marilor Puteri, dar și cu sprijinul declarat al împăratului Napoleon III care dorea să existe un bastion profrancez în estul Europei pentru contracararea influenței Rusiei. Astfel prin Convenția de la Paris se consfintește unirea celor două principate, mai degrabă parțială și formală, într-un stat cu numele Principatele Unite. Alegerea aceluiași domnitor în ambele principate în persoana lui Alexandru Ioan Cuza, lucru neagreat de puterile semnatare ale convenției, generează controverse politice și amână cățiva ani recunoașterea unirii de către marile puteri. Însă aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen în 1866, agreat atât de Franța, cât și de Rusia, face ca acest act să devină ireversibil, iar principatele iau denumirea de România. Astfel se creează fundamentul viitoarei României Mari ce ia naștere la 1 decembrie 1918.

1Dec1918_02Prima provincie românească care s-a unit cu România a fost Basarabia. După Revoluția Rusă din februarie 1917, noul guvern a proclamat drepturi și libertăți cetățenești. Românii din Basarabia au început să lupte pentru drepturile naționale. În 1917 s-a constituit Partidul Naţional Moldovenesc, care va coordona mişcarea de eliberare a Basarabiei. În același an a fost aleasă o adunare reprezentativă a Basarabiei numită Sfatul Ţării, condusă de Ion Inculeţ. Realizarea deplină a autonomiei se înfăptuia prin proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti (decembrie 1917), membră cu drepturi depline în interiorul Rusiei.

Situaţia se agravează odată cu lovitura de stat bolşevică, urmată de destrămarea armatei ruse. Pentru a se pune capăt anarhiei şi dezordinii provocate de soldaţii ruşi în retragere, se cere sprijinul armatei române. Aceasta va restabili ordinea şi prestigiul Sfatului Ţării, ceea ce va determina guvernul Rusiei Sovietice să întrerupă relaţiile diplomatice cu România.

În faţa ameninţărilor Rusiei şi Ucrainei, Basarabia îşi proclamă independenţa (4 februarie 1918), iar la 27 martie 1918, Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat cu majoritate de voturi hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.
În timpul primului război mondial, Bucovina a fost teatru de război, numeroşi tineri fiind înrolaţi în armata austro-ungară. În toamna anului 1918 Austro-Ungaria era pe punctul de a pierde războiul. Popoarele asuprite din imperiu începeau să revendice dreptul la autodeterminare națională. Începând din toamna aceluiași an, situația Bucovinei s-a înrăutăţit. În contextul reorganizării Imperiului pe baze federative, autorităţile habsburgice vehiculau teza anexării Bucovinei la Galiţia. De asemenea, Ucraina ridica pretenţii de stăpânire asupra provinciei, ameninţând cu intervenţia militară. În octombrie 1918, la iniţiativa lui Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor, a fost convocată la Cernăuţi o adunare a reprezentanţilor populaţiei româneşti, care a ales Comitetul Naţional Român. Ca lider politic al acestuia a fost ales Iancu Flondor. Acesta afirma printr-o moțiune că Bucovina este parte organică a Moldovei. Ameninţarea ucraineană l-a deterrninat pe acesta să ceară sprijinul armatei române. La 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, format din reprezentanţi ai românilor, polonezilor, germanilor şi rutenilor, votează unirea cu Regatul României. Austria recunoaşte unirea României cu Bucovina prin tratatul de la Saint-Germain.

1Dec1918În ceea ce priveşte Transilvania, Crișana, Banat și Maramureș încă de la începutul Primului Război Mondial s-au diversificat mijloacele de luptă ale românilor pentru unirea cu ţara, activitate coordonată de Partidul Naţional Român (P.N.R.). În toamna anului 1918, în condiţiile înfrângerii Puterilor Centrale şi prăbuşirii Austro-Ungariei, mişcarea naţională a românilor din Transilvania s-a amplificat. P.N.R. proclamă la Oradea independenţa naţională a românilor din cadrul Dublei Monarhii, iar la 12 noiembrie 1918 se formează Consiliul Naţional Român Central (C.N.R.C.), cu sediul la Arad, având rolul de a coordona, ca organ unic, mişcarea naţională a românilor transilvăneni. După modelul acestuia, s-au constituit consilii şi gărzi locale în Transilvania.

Acestea au preluat controlul politic şi administrativ în întreaga provincie, reuşind să menţină ordinea în Transilvania.
Pentru a da expresie voinţei românilor transilvăneni, Consiliul Național Român Central decide convocarea unei mari adunări pentru 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, cunoscută drept Proclamația de la Alba Iulia. Marea Adunare Naţională se deschide sub preşedinţia lui Gheorghe Pop de Băseşti, în prezenţa a 1228 de delegaţi, a episcopului ortodox Miron Cristea, a episcopului greco-catolic Iuliu Hossu şi a peste 100 000 de persoane. Vasile Goldiș citește rezoluția Unirii: „ Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor indreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelori români și a tuturor teritoriilor locuite de dânsii cu România. Adunarea proclamă indeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la intreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre”. Se proclamă libertatea, egalitatea și autonomia pentru toate confesiunile religioase, libertatea presei, votul universal și reprezentare proporțională in parlament, precum și o reformă agrară radicală. A doua zi au fost alese organele provizorii ale puterii de stat Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent, prezidat de Iuliu Maniu. Unirea a fost salutată şi recunoscută de naţionalităţile din Transilvania. Ungaria recunoaşte unirea prin Tratatul de la Trianon (1920).

Marea Unire din 1918 încunună aspiraţiile de veacuri ale românilor de a trăi într-un singur stat, fiind rodul luptei tuturor forţelor şi categoriilor sociale interne. Astfel, se desăvârşea formarea României Mari. Noul stat românesc, având o suprafaţă de 295 049 km2 şi o populaţie de 18 milioane de locuitori, va fi recunoscut pe plan intemaţional prin tratatele de pace încheiate la Paris, în anii 1919-1920.

Articol editat de George Brătulescu – voluntar Romanian Community of Ireland

Bibliografie:
Enciclopedia Universală Britanică
www.istoriiregasite.wordpress.com
www.istoriacontemporana.info
www.historia.ro

>