Ardei umpluți cu ciuperci (de post)

Ardei umpluți cu ciuperci (de post)

ArdeiUmplutiIngrediente:

10 ardei grași mari,1 kg ciuperci champignons, 4 cepe, 4 morcovi, 1 ardei, 1 bucată țelină verde, 400 g sos de roșii, 200 g orez, ulei de floarea-soarelui, sare, piper, cimbru

Mod de preparare:

Curățăm, spălam ciupercile și le tocăm nu prea mărunt. Le punem într-o tigaie ca să scadă, cu puțin ulei și sare.
Curățăm legumele le tocăm și le punem la călit în altă tigaie. După ce s-au înmuiat puțin legumele, adăugăm sosul de roșii și orezul. Amestecăm. Adăugăm și ciupercile pregătite mai înainte, punem sare, piper și cimbru și amestecăm. Lăsăm să se răcească puțin.
Între timp spălăm ardeii, facem câte un capac unde e codița și îi umplem.
Îi așezăm într-o oală cu două pahare de apă, puțin ulei și sare. Îi băgăm în cuptor la 180C° pentru 2 ore, acoperiți cu folie de aluminiu. Înainte cu 15 minute să scoateți tava din cuptor, îi descoperim și îi lăsăm să se rumenească puțin.

Poftă bună!

Sursa: bucataras.ro