PDA

View Full Version : “The Sunshine Play”, premiat la Dublin



chris
12-02-2006, 15:03
“The Sunshine Play”, premiat la Dublin

“The Sunshine Play” de Peca Stefan, in regia Anei Margineanu, a primit premiul pentru cel mai bun spectacol categoria “relationship drama” (drama de relatii), acordat de Fringe Report in urma participarii la Festivalul Fringe de la Dublin, informeaza Teatrul Luni de la Green Hours. Premiul a fost inmanat realizatorilor spectacolului pe 8 februarie, la decernarea ce a avut loc la London’s Canal Cafe Theatre. Actorii din distributie - Daniel Popa, Isabela Neamtu, Cosmin Selesi - regizoarea Ana Margineanu si dramaturgul Peca Stefan au tinut un discurs de acceptare a acestei distinctii. Spectacolele si artistii premiati de Fringe Report au participat anul trecut la diferite festivaluri fringe din Marea Britanie, adica evenimente independente, alternative de arte ale spectacolului. Desi in aceste festivaluri majoritatea participantilor sunt din spatiul anglo-saxon, iar dramaturgia engleza este specializata pe “relationship drama”, piesa lui Peca Stefan a fost desemnata cea mai buna in aceasta categorie. “The Sunshine Play” a avut premiera mondiala in toamna trecuta la Dublin Fringe Festival. Cele sase reprezentatii de acolo au fost bine primite de public si presa, iar spectacolul s-a intors la Bucuresti cu invitatii pentru participarea la mai multe festivaluri si manifestari teatrale internationale.
Piesa a fost scrisa in limba engleza special pentru festivalul irlandez, unde Teatrul Luni a fost invitat cu o productie noua dupa ce in 2004 castigase Marele Premiu cu “Aici nu se simte” si “Oase pentru Otto”, ambele de Lia Bugnar. “The Sunshine Play” se intampla pe acoperisul unui bar unde fumatul este interzis si de unde Romania nu se vede dintr-o perspectiva intunecata, negativista. Peca Stefan a vrut sa scrie “ceva dulce-amarui despre tara asta si despre un soi de normalitate”. Regizoarea si dramaturgul au lucrat impreuna la punerea in scena, intervenind asupra textului pe parcursul repetitiilor, asa cum se intampla de obicei in strainatate.
Un alt lucru inedit fata de mersul obisnuit al lucrurilor in teatrul romanesc este ca, inainte sa fie gata textul, se stiau distributia si regia. Practic, Ana Margineanu a plecat de pe picior de egalitate cu actorii in ceea ce priveste (ne)cunoasterea textului. Iar faptul ca piesa a fost scrisa special pentru cei trei actori din distributie face ca ea sa contina si detalii biografice din viata acestora. “The Sunshine Play” se joaca acum la Green Hours in varianta ei in limba romana. Urmatoarea reprezentatie este programata pe 14 februarie.


Articol preluat din ************ Romaneasca